Dragii mei, din pacate, nu este vorba de întoarcerea mea pe blog. Este vorba de un mic la revedere. Şi, aşa cum am promis mai demult pe blog fanilor mei fideli, nu voi pleca de pe blog fără să vă arăt fundul unui ghicitor în fund, spre veşnica voastră ghicire. Iată-l:
Motivele pentru care plec sunt destul de simple: m-am plictisit. Sunt un nomad. Fac o chestie, apoi mă plictisesc si fac alta. Nu am răbdare să fac ceva până la capăt. Nu am răbdarea să termin ceea ce am început. Nu am răbdarea de a fi ghicitor în fund până la capăt. Nu pot să fac ceva împotriva voinţei mele. Sunt un spirit d-ăla, cum îi ziceţi voi?, liber.
M-am plictisit, în ciuda faptului că erau o grămadă de subiecte de abordat. Cum ar fi cel al cozii la fund (apendicele caudal), cel al steatopygiei (curul abundent), al faptului că Crinoizii au anusul lângă gură (asta ar explica multe din prestatiile crinoidului nostru, cel Antonescu), cel al anusului imperforat (multi politicieni, artişti, jurnalişti şi actori de la noi suferă de anus imperforat şi sunt obligaţi să scoată rahat pe gură, ceea ce, iarăşi, explică multe!) si, de ce nu, subiectul inepuizabil al fundurilor de lemn pentru lădiţe!
Ar mai fi fost de terminat seria Cum am ghicit prima oară în fund, seria de un singur episod al misticismului fundului şi ar mai fi fost de început seria Omului-căcat, cel cu năstruşnice aventuri, născut dintr-o labă de-a tatălui peste propriul rahat, urmată rapid de-o menstruaţie cu ovul supravieţuitor a mamei, peste acelaşi rahat, pentru că făceau economie la apă. Minuni se pot întâmpla!
Dar nu aici. Ci în alt loc. Voi începe alt blog. Dar care? Vă veţi da seama din linkurile de sub Ghicitorul vă recomandă. Cândva va apărea, dar nu vă pot spune când, ci doar... fundând.
Pe fundând! A fost frumos?
Scrisoare deschisă către Nicolae Ciucă
Acum 12 ore