vineri, 21 noiembrie 2008

Auto-ghicitul

Cuget pe tema ghicitului în fund... primul lucru care mi s-a cerut, atunci când am pornit acest site de ghicit în fund, a fost să îmi ghicesc singur în fund. Din păcate, forţele superioare care m-au înzestrat cu acest har al divinaţiei mi-au interzis să îmi ghicesc singur viitorul, sub blestemul buricului puturos.

În timp, mulţi oameni au încercat să îşi ghicească singuri în fund şi au sfârşit rău. Să luăm, de exemplu, cazul Harry Loman, un important jucător pe bursă, care a încercat să afle dacă acţiunile Walmart vor scădea, în vederea achiziţionării lor la un preţ mic. A văzut viitorul, însă lăcomia banilor l-a supt în propriu său fund. S-a sufocat în chinuri groaznice şi ultimele sale cuvinte nu s-au înţeles, deşi o adunare impresionantă de gură-cască s-a strâns în jurul lui.



Continuăm cu cazul Ivan Ivanov, un tânăr ucrainian, eminent fizician la Princeton, care a dorit să afle dacă în viitorul lui va vedea, pe bune, o gaură neagră. Urmările le vedeţi şi voi. Având în vedere că în 1998, când a fost luată poza, Ivan avea aproximativ 22 de ani şi durata maximă de viaţă a unui ucrainian care trăieşte în SUA e aproximativ 45 de ani, datorata schimbării bruşte a regimului alimentar tip "burta de spate" cu un regim bogat în hidrocarbonati, a mafiei ruseşti care îi şantajează şi ale fostelor structuri KGB care îl obligau să fie spion pentru ele, rezultă că mai avem aproximativ 45 - 22 - (2008 - 1998) = 13 ani de trăit! Pocăiţi-vă, sfârşitul e aproape!!!!



Singurul supravieţuitor pare cazul de mai jos. Pare, pentru că nu este: a murit într-o sărăcie lucie, cu intestinul mai gol decât golul interstelar. Sărăcia e şi cea care l-a determinat să se contorsioneze aşa, în lipsa unei banale oglinzi cu ajutorul căreia să îşi vadă fundul. Era atât de sărac, încât nici nu avea nume şi i se zicea, pur şi simplu, "săracul".



Deci, iresponsabililor: cum să îmi ghicesc în fund? Vreţi să mor sau să-mi pută buricul???

Niciun comentariu: