vineri, 27 februarie 2009

Cu fundul in spate

Cu toţii ne ţinem fundul în spate, însă cum e oare să ai un fund în spate? Yanko Design răspunde la această îndrăzneaţă întrebare şi duce totul la un alt nivel (cu vreo 40 de cm mai sus) aducându-ne ghiozdanul roz în fundul gol, aşa cum l-a făcut mama lui!

Foarte sexy şi practic, făcut din bucăţi (şi buci, aş adăuga eu) de manechine reciclate, care altfel ar fi luat lungul drum al pribegiei prin gropile de gunoi, acest ghiozdan permite oricui ghicitul într-un fund cam plat, fără viitor, dar şi transportul cărţilor, caietelor şi al penarului la şcoală.



Dacă un astfel de ghiozdan ar prinde la public, mă aştept la dezvoltarea unei industrii paralele de chiloţi pentru ghiozdan, fuste sau pantaloni (modă), a unei noi paraphilii sexuale (rucsacofilia, cu varianta similara pedofiliei, ghiozdanofilia, care implică sodomizarea rucsacelor sau a ghiozdanelor), a hârtiei igienice pentru ghiozdane şi lista ar putea continua la nesfârşit. Nu de alta, dar oamenii continuă să fie campioni mondiali la inventarea, comercializarea şi folosirea pe scară largă a tuturor inutilităţilor şi prostiilor nefolositoare!

marți, 24 februarie 2009

Fundul in sprijinul ecologiei

China este chestia aia îndepărtată, cu un miliard de oameni forţă activă de muncă, cu o economie în expansiune şi la care se uită cu jind şi face sluj America care se prăbuşeşte, implorând chinezii să sară să-i ajute. Tot China e ţara aia în care America şi Europa (lumea civilizată, na!) şi-au externalizat industriile grele şi poluatoare, după care - culmea ipocriziei - şi-au asmuţit organizaţiile de ecologişti uşor de prostit pe ea!

Totuşi China are una dintre cele mai active politici de mediu din lume (dacă nu este propagandă seacă, bineînţeles!). Şi, aş adăuga eu, unul dintre cele mai bune outdoor-uri care fac awareness (ca să vorbesc şi eu ca preţioşii noştri publicitari).



Sursa aci.

luni, 23 februarie 2009

Fundul lui Kate Winslet

Kate Winslet are talent cu curul! A demonstrat-o în The Reader (Oscar pentru cea mai buna actriță), în Revolutionary Road (preferatul meu, mult mai OK decat primul, dar nefiind cu evrei și lagăre, ci doar cu "banale" relații, n-a avut șanse la mult prea politicul Oscar) și pe site-ul Paint 4 Poverty, unde și-a desenat fundul, și-a vândut desenul și banii câștigați i-a donat unor țări din lumea a treia, printre care și România.



Acum, să dai ORICE sumă de bani pe un desen retardat pe care l-ar putea face și un copil de clasa a 3-a doar pentru că e făcut de o vedetă mi se pare o insultă la adresa miilor de artiști buni din lume, dar care sunt necunoscuți. Similar cu a cumpăra albumele U2 de după "Pop".

sâmbătă, 21 februarie 2009

Fund mare la inchisoare

Nu numai la noi se jefuiesc băncile, ci şi în Germania! Deci staţi liniştiţi, dragi români, jaful de la Banca Transilvania din Cluj e un semn de normalitate şi de prosperitate socială. Agenţia de presă Ananova ne spune că în vestul Germaniei, în Norf, o femeie având 26 de ani şi un fund enorm a intrat în bancă c-o mască de schi pe faţă (respectabilă idee!) şi şi-a îndreptat gâfâind pistolul spre doamna de la ghişeu, plecând cu 15.000 de Euro şi cu mare greutate!



Sandra Maiser - căci despre ea e vorba - s-a întors mai apoi la locul faptei, de data asta în postura unei simple cliente. Ghinionul tinerei a fost că, pe lângă faptul că s-a îngrăşat ca dracu, a fost recunoscută imediat de o bătrânică de 61 de ani, care a mâncat mult morcov la viaţa ei şi stătea bine cu vederea şi care a dat-o imediat pe mâna poliţiei. Argumentul ei a fost că nu ar putea niciodată să uite un fund atât de mare şi a costat banca vreo 5000 de Euro recompensă!

Poliţia a sosit imediat la locul faptei şi i-a aruncat Sandrei fundul în închisoare, la răcoare pentru 10 ani. O aşteaptă o viaţă uşoară, lipsită de violuri la duş. Evadarea nu va fi chiar imposibilă, căci am aflat că una din uriaşele maşini care au săpat Eurotunelul e de vânzare pe eBay! Folosirea bilelor pentru picioare nu a fost necesară, pentru că i-au legat gleznele cu un lanţ direct de fese.

joi, 19 februarie 2009

Anusul Orasului

Știu că vă așteptați să fie vorba de bețivul și curvarul de Oprescu, dar este vorba doar de o caricatură inofensivă, găsită aici.

(Nu merită să dați click pe link, l-am pus doar pentru că am vrut să pun sursa, site-ul e deosebit de slab si umorul domnului e nu se ridică deloc la înălțime, ci coboară în josime).

miercuri, 18 februarie 2009

Cur Deus Homo

Dacă nu aţi făcut latină în Şcoala Generală şi dacă nu aţi continuat după aceea să o aprofundaţi atunci cu siguranţă aţi pufnit în râs când aţi citit titlul postării, "Cur Deus Homo". Ce ar putea însemna acest lucru? E oare o blasfemie?

Dimpotrivă! E chiar o carte sfântă, scrisă de sfântul Anselm de Canterbury, primul care a consacrat o lucrare de teologie dedicată mântuirii, creând astfel un nou domeniu în teologie: soteriologia.

Pe lângă numele lucrării, e amuzant faptul că pe discipolul său îl chema Boso. Da, Boso. (Căcat, iar o sa ard in Iad...)

Fundul la casa omului

Ce mai e bun de pus la casa omului? Termopan? Gresie, faianţă? O lustră mişto? Un televizor LCD cu diagonala foarte mare? Centrală termică? Izolaţie termică? Dacă ai terminat cu toate astea, atunci o sugestie ar fi şi fundul din care bei apă, care a apărut şi la Expoziţia Casei Ideale de la Londra, în 2008!



La Fântâna şi Cumpăna simt răsuflarea concurenţei în ceafă!