Vrei să faci un copil și te întorci cu spatele la nevastă-ta, fugi 100 de kilometri și faci laba în vântul care-ți bate din spate? Felicitări, ai aceleași șanse să ți-o lași gravidă precum au semnatarii petițiilor online să-și rezolve problemele.
În problema interzicerii bicicletelor, am urmat următorul parcurs:
Am scris la Primăria Municipiului București (PMB), la adresa primargeneral@bucuresti-primaria.ro. M-au redirectat cu un mesaj de bla-bla, generat automat sau generat de o automatizată, către Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB), de la care nu am primit un mesaj inapoi. Aștept termenul legal de 30 de zile.
Am sunat la Primăria Sectorului 3, la Relații Publice. Acolo m-au redirectat către un domn amabil care mi-a explicat că această Hotarâre e dată de Consiliul General al Municipiului București, deci lor trebuie să mă adresez, chiar dacă parcul I.O.R. ține de Primăria Sectorului 3 acum.
Am sunat la Primăria Generală, din nou. După 10 secunde în care s-a auzit în receptor tot ce vorbeau în birou, o doamnă și-a cerut scuze și m-a întrebat ce doresc. În timp ce ceream date despre HCGMB 1145/2004, m-a redirectat automat spre Direcția Asistență Juridică. Acolo o doamnă cam fără răbdare mi-a spus că HCGMB 1145/2004 nu există, deoarece în acel an sigur nu s-au dat atât de multe și să sun la Primăria Sectorului 3, de care ține parcul. I-am explicat calm că am mai sunat și am fost trimis aici. Mi-a replicat enervată că doar cu atât mă poate ajuta.
Am sunat din nou la Primaria Sectorului 3. Acolo, același domn amabil mi-a explicat că cei de la PMB încearcă să mă paseze și să insist, dar să cer cu Relații cu Publicul..
La PMB, la relații cu publicul m-au trimis la Transporturi(?), apoi la Parcuri, unde am dat peste un biciclist care mi-a explicat că nici lui nu-i convine situația și nu înțelege cum s-a ajuns aici. Omul a fost amabil și cooperant și mi-a îndrumat pașii spre ALPAB.
La ALPAB cred că mi-a răspuns portarul. Domnul nu părea prea lămurit cu ceea ce se întâmplă în lumea dezlănțuită. A întrebat pe cineva, care nu prea știa (probabil femeia de serviciu) și care, cu un efort enorm, m-a îndrumat spre Primăria Sector 3.
Aici am făcut un stop-joc și am evaluat posibilitatea ca pe acele panouri să fie o greșeală de tipar. Am intrat deci, pe căutare acte interne de pe site-ul PMB și am scris 114, în loc de 1145. Surpriză: iată hotărârea buclucașă, din care citez:
Art. 1: In parcurile si gradinile publice din municipiul Bucuresti se interzice accesul tuturor autovehiculelor, motocicletelor, a altor mijloace de transport motorizate, a utilajelor, precum si a vehiculelor cu tractiune animala.
Așadar, nici urmă de biciclete! HCGMB 114 (nu 1145, idioților!), din 21.07.2004 se referă doar la autovehicule, motociclete, vehicule motorizate, utilaje și vehicule cu tracțiune animală!
Am semnalat problema la Serviciul Juridic din cadrul Primăriei Sectorului 3, la același domn de treabă, care a promis să corecteze această aberație.
Eforturile se concentrează acum în direcția OUG 195/2002, faimosul Cod Rutier și al articolul 161, cu al său ambiguu și infam punct k) de la Kafka.
15 comentarii:
sincere felicitări, domnule!
pentru răbdare şi pentru că aproape ai rezolvat ceva, ceea ce este mult mai mult decât pot spune mulţi indivizi cu gura mare, dar mai ales pentru răbdare.
parcă m-a încercat un feeling d'ăla de-i zice speranţă când am citit aventura lu' matale cu primăriile şi instituţiile, mai ales deznodământul. acum pot sa mor fericită, cum zice mamaia mea.
baftă crâncenă, îţi doresc. pe viitor.
i. :)
Am trimis si eu cateva mail-uri la primaria generala, la cea a sectorului 3, ba chiar si la ministerul turismului. Inca astept raspuns. Dar atacam si pe alte cai.
O sa updatez situatia pe blog, cat se poate de des.
O sa facem un parteneriat cu velorutia.ro, facem si niste proteste, nu ne dam batuti.
Contrar vorbei "verba volant, scripta manent" nu recomand sa trimiti mailuri. Mailurile sunt citite si forwardate, plictisit, catre o alta autoritate "competenta", care uita de el in termen de trei secunde.
Recomand actiunea directa: telefonul. Tonul: civilizat. Argumente: pertinente. Merge cu "haideti, domnule Cutare, oameni suntem, ne intelegem, eu va inteleg pe dvs., intelegeti-ma si dvs. pe mine". Daca e om politic, ia-l la sentiment: "v-am votat cu speranta si inca mai am incredere in dvs. etc" si, de ce nu, cu "ma gandesc sa va realeg... oare e bine ce ma gandesc?"
Ioana, multumesc pentru gandurile frumoase. Nu muri fericita, poate mai e nevoie la protest. Pentru ca va fi un protest! Autoritatile se lasa "sensibilizate" doar de taxe, ori biciclistii nu platesc asa ceva.
In plus, exista si un substrat politic, cred eu: voturile tinerilor pe biciclete (progresisti, cu mentalitate sanatoasa, vestica) vs. voturile pensionarilor terifiati (conservatori, usor de manipulat). Nu e nevoie sa fii ghicitor in fund ca sa ghicesti care din aceste categorii voteaza mai disciplinat!
In plus, s-ar putea ca toata operatiunea asta sa fie praf in ochi pentru niste matrapalzacuri. Astfel de "tactici de guerilla informationala" sunt practicate de cand lumea, iar in Romanica zilelor noastre e... la ordinea zilei.
De telefoane s-au ocupat colegii mei de la radio. Cu inregistrat, bagat in grupajele de stiri, tot tacamul.
Si se vor mai ocupa.
Multumim frumos! Fight the power!
Esti un om destept si ai facut ce trebuia. Ma oripileaza sistemul asta.
Bafta!
eu zic ca un protest ar rezolva cel mai usor lucrurile. ar trebui sa sunam la niste televiziuni, posturi de radio, si sa anuntam unde ne adunam. altfel, e exact asa cum zici. nici n-o sa arunce un ochi pe scrisori sau mailuri. in orice caz, foarte misto ca ai incercat sa lupti cu morile de vant. chapeau!
Cica azi (vineri 24) se organizeaza un mic mars "Critical Mass Riding", dar nu are legatura cu protestul impotriva interzicerii accesului bicicletelor in parcuri, ci cu constientizarea ca exista biciclisti in trafic.
Pentru protest sugerez weekend-ul de dupa 1 Mai, deoarece lumea poate are planuri de 1 Mai si doreste sa plece in concediu. Asta ne da si timp sa ne organizam, sa facem publica dorinta noastra, sa elaboram o lista coerenta de revendicari si argumente etc.
Ma gandesc la niste pliante tiparite la imprimanta cu cateva idei simple, dar si la stencil-uri cu o tema specifica, pe care le putem da pe "pistele" (observati ghilimelele) de biciclisti.
Sounds good!! i'm in.... Stii ce-ar fi ca lumea? Pe pistele de biciclete sunt desenate biciclete ( evident) facem niste cercuri si le taiem, ca si cum ar fi interzise, intelegi logica mea? (Foarte creativ sunt azi) Si ii luam pe baietii de La Mosor cu spary-urile, daca sunt de acord.
Am si eu spray-uri, am dat si eu stencil-uri pe vremuri :)
La baietii (si fetele?) de la "La Mosor" ma gandeam si eu.
All aboard!
bine Ghicitorule, daca zici ca se pune de protest, 'ma bag' si eu, deci o sa iti urmez sfatul si aman o leaca muritul.
concluzia: count me in. ma anunti doar cand si unde.
i. :)
Implicatiile constientizarii utilizarii extensive a bicicletei intr-un oras ca bufundestiul ar fi mult mai mari. Presupunand ca s-ar face o infrastructura circulabila si utilizabila pentru biciclete, atunci ar trebui ca pistele sa fie trasate pe strazi. Cum strazile sunt ultra-aglomerate de masini si de masini parcate, aceasta ar duce la oferirea unor alternative pentru parcare, deci la imbunatatirea / modernizarea / inmultirea sau cum vreti sa-i spuneti infrastructurii, adica la construirea de strazi, pasaje, centuri si de parcari (dar atentie, bine gandite). Tot existenta unei infrastructuri utilizabile pentru biciclete ar duce in mod direct la diminuarea numarului de masini sau cel putin a traficului rutier din oras, deci la poluare, nervi, timp de tranzit, etc.
Daca s-ar face numai atat, fara alte promisiuni electorale aruncate in ochi, nu cred ca ar fi vreun orasean nemultumit.
Atat!
Biciclistii sunt in Bucuresti niste cetateni de mana a doua: nedoriti de pietoni, nedoriti de autovehicule, nedoriti de autoritati. Nu ne ramane decat sa ne dorim intre noi :)
Sambata, 9 mai, IOR Campia Libertatii. E tot ce putem face, deocamdata!
Functioneaza gmailul ala afisat? Ti-am trimis ceva.
Buna si iti multumesc pentru mesaj.Aflasem de aberatiile de la Buc inca de ieri, cand am zabovit cateva ore pe blog-urile lui Doru Oprisan (ce poze misto am vazuut!) si "Bate saua" si am ajuns ca lumea e chiar cu fundu-n sus. Cata ipocrizie si minciuni pe fata : in timp ce se afiseaza pe bicicleta, edilii fac tot posibilul sa impiedice biciclistii sa circule!
Referitor la ce-mi spuneai, m-am gandit cum as putea sa ajut si eu si nu mi-a venit inca vreo idee concreta..poate sa fac niste fotografii cu pistele din Amsterdam, parcuri unde oamenii merg cu bicicletele zilnic, borduri la nivelul strazii pentru un acces usor, etc. Ce zici?
Voi incerca sa scriu si un post, dar chiar acum trebuie sa scriu la o lucrare ptr care am deadline final :((( si n-o sa ma mai ating de blog pana joia viitoare,(sper sa rezist)
Pana atunci sa-ti las cateva ganduri referitor la comparatia Ro-Olanda.
- in parcurile din NL se sta pe iarba la plaja, picnic chiar si gratar. Cateodata arata ca dupa razboi pentru ca sunt multi turisti care-si lasa punga de la supermarket cu sticlele pe pajiste. Sau pubelele sunt pline. DAR in mod miraculos, pana a doua zi dispar toate, iarba e curata si te poti aseza din nou la soare.
-in parcurile din Ro nu se poate sta la soare sa faci un picnic asadar daca oamenii vor sa iasa in parc, trebuie musai sa mearga pe alei alaturi de biciclisti. Va fi deci aglomerat si plimbatul va deveni prilej de stres pentru toata lumea, pietoni, biciclisti..
-argumentul cu copiii si batranii il inteleg si nu prea, pentru ca vad ca aici copiii sunt invatati cu traficul de mici. La numai 4 ani sau si mai devreme parintii ii invata pe copii sa mearga cu bicicleta in parc sau chiar pe strada si astfel "biciclistii" nu sunt vazuti ca niste nebuni care n-au alta treaba decat sa sperie copiii - pentru ca toata lumea participa la trafic si se creeaza sentimentul de comunitate. Parintii ar trebui deci sa-si educe copiii sa aiba grija in trafic pentru ca e spre binele lor.
- nu in toate parcurile din Amsterdam se circula cu bicicleta : de regula este permis in cele mari. Va trebui deci sa se faca o distinctie intre parcurile mici - unde ar fi potrivit sa se interzica- si cele mari in care este loc pentru toata lumea. Pietonii se concetreaza in cele care le sunt rezervate iar celelalte sunt mai libere.
- in Amsterdam multe parcuri au fost proiectate intr-un mod care favorizeaza accesul cu bicicleta, au alei late care arata cam asa : o alee asfaltata pentru biciclisti si atat de lata incat incap si doua masini una langa alta (chiar daca numai masinile politiei au acces) apoi de fiecare parte o fasie de trotuar pentru pietoni si cei care vor sa alerge, nu de beton ci pamant acoperit cu pietris, si de acolo incepe o pajiste cu gazon pe care se poate sta, juca fotbal, etc.
- In NL se cheltuie multi bani pentru piste, parcari, semafoare speciale, etc. Ce am vazut in poze de la Buc e aiurea : pistele sunt facute cu fundul nu cu capul, pista nu inseamna doua linii trasate pe bordura, unele borduri fiind atat de stramte incat sunt ocupate in totalitate de pista. Nu am vazut pana acum in Amsterdam o masina parcata pe pista..ar fi un soc ptr oricine. Aici sunt facute dintr-un material special, de culoare maro inchis (nu stiu cum se numeste) care are o mare aderenta aici unde ploua des.
Concluzia mea ar fi aceea ca se poate pleca de la accesul pe gazon in parc unde pietonii si familiile cu copii se pot relaxa, sa se lateasca aleile astfel incat biciclistii si cei cu role sa aiba destul spatiu incat sa nu deranjeze si sa nu fie deranjati, iar pensionarii..stim cu totii ca ei mai mult stau pe banci la soare..deci am rezolvat-o! ;)
P.S. Am citit cu mare satisfactie peripetiile tale.Te felicit si sper sa gasesti cat mai multi nebuni d-astia ca tine care n-au ceva mai bun de facut ;)Tare faza cu "v-am votat si am incredere" asa trebuie, nu cu umilinta, sunt acolo ptr a fi "deranjati" cu astfel de intrebari. Mult succes!!!
Trimiteți un comentariu