joi, 26 martie 2009

Torturi anale

AVERTISMENT: Această postare nu este amuzantă şi dacă aveţi inima moale, daţi click aici.

Bine v-am regăsit, dragii mei! Azi e momentul pentru o incursiune în lumea durerilor în fund. Şi nu la figurat, pentru că ştiu că pe astea le simţim cu toţii, ci la propriu. Deci strângeţi din buci, căci ceea ce urmează este chiar făcut pentru lărgirea lor!

Călătoria de azi începe în Evul Mediu, cel mai prolific şi inventiv ev pentru torturi şi, în speţă, pentru torturile anale. Să trecem în revistă câteva dintre cele mai cunoscute.

Para Extremei Dureri (Pear of Anguish) este un dispozitiv asemanator cu o pară (când e strâns) care era inserat în orice cavitate în care oamenii îşi mai bagă şi Pula Plăcerii, mai precis gura, anusul (găozul) sau vaginul (pizda), în funcţie de valoarea de pedeapsă a instrumentului. Astfel, pentru femei adulterine era folosit vaginul, pentru homosexuali anusul, iar pentru mincinoşi, blasfemiatori (slavă Domnului că nu m-am născut atunci!) sau deţinuţi politici era folosită gura. După inserare, se rotea uşor sau repede inelul până se deschidea para parţial sau de tot. Instrumentul era folosit fie pentru obţinerea de mărturisiri (varianta soft, care te lăsa doar cu sângerări, dinţi sparţi, fisuri anale şi/sau hemoroizi), fie pentru pedeapsa cu moartea, care survenea după dureri imposibil de descris prin cuvinte. Subiecţii mureau adesea de septicemie, deoarece nimeni nu se gândea să spele Para. În ziua de azi, Para mai este folosită şi ca instrument în jocurile BSDM. Este drept şi faptul că nu am fost prin închisorile lumii să verific dacă mai e folosită ca instrument de tortură.






Leagănul (sau Scaunul) lui Iuda (Judas Chair/Cradle) este un fel de butt-plug la puterea o mie. Ca structură seamănă cu piramidele la care ne minunăm noi în Egipt, doar că sunt mai mici şi sunt din lemn. Condamnatul era legat cu sfori deasupra piramidei şi lăsat uşurel în jos până se fixa corespunzător în poziţie: cu curul în vârful piramidei. Apoi legile divine ale gravitaţiei intrau în acţiune şi pedepseau omul, care suferea o agonie lentă în timp ce sângele i se scurgea din corp pe măsură ce anusul i se lărgea dincolo de dimensiunile standard. Uneori mai era şi ajutat de către călăi, care-l ridicau şi-i dădeau drumul în repetate rânduri sau îl înzestrau cu nişte greutăţi pe care i le dădeau să le ţină puţin în mână, până se legau la şireturi. Şi se legau mult la şireturi. Bineînţeles, leagănul lui Iuda nu era curăţat niciodată. Şi, cum deja ştiţi de mai sus, dacă scăpai, de puroi în tot corpul mureai!






Ţeapa. O ştiţi, nu intru prea mult în detalii, cumva opus faptului că ţeapa intra în fundul ţepuitului şi apoi în toate detaliile anatomiei lui. Uneori ieşea pe gură. Moartea survenea lent şi dureros, în aproximativ 3 zile, pentru că nu erau afectate organe vitale (acestea erau împinse în lateral de vârful bont al ţepei). Ceea ce probabil nu ştiţi e că nu Vlad Ţepeş a inventat-o (el doar a dus-o la extrem, cantitativ şi calitativ), ci babilo-asirienii. Este instrumentul de tortură după care acest popor român este cel mai nostalgic şi de care se simte legat afectiv.






Fierăstrăul (The Saw, instrumentul de tortură, nu filmul, deși ultimul Saw a fost el însuși o tortură) era pur şi simplu un fierăstrău şi nimic mai mult. Era din acela acţionat de două persoane şi cu care se tăiau copacii, homosexualii şi femeile gravide care au păcătuit. Uneori cădeau pradă acestei torturi şi prostituatele. De obicei se strângeau mai multe victime, iar cele care urmau la rând erau obligate să privească. Moartea nu survenea decât când se ajungea la piept, iar victimele rămâneau conştiente până la sfârşit, deoarece sângele li se scurgea în creier. Uneori erau tăiate de tot în două, alteori treaba era dusă până la jumătate (buric), lăsând apoi victimele să moară uşurel pe câmp, de la infecţie, pentru că - normal - nici acest fierăstrău nu era tocmai sterilizat, dimpotrivă.



Toate aceste torturi sunt ceva mai suportabile decât audiția unei melodii cântate de Vasile Șeicaru. Dar nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, edificați-vă:



Voi mai reveni cu alte torturi anale, ceva mai apropiate de vremurile noastre.

11 comentarii:

Rareș Dădârlat spunea...

Uf, bre, că tare m-am scârboşit la citirea acestui post! Deh, io cedez rapid sub tortură şi no, chiar n-ar fi nevoie de aşa scremături din fundul creierului pentru mine. În consecinţă, le consider inutile şi, vorba dumneavoastră, bine că nu m-am născut atunci!!!

Ghicitor in fund spunea...

Pe de alta parte, si noi il avem pe Seicaru si pe Socaciu. Tare ma tem ca asta inclina destul de rau balanta spre Evul Mediu!

Anonim spunea...

Seicaru Rulz! Am toate slagarele lui pe casete audio si le ascult in fiecare zi exceptand joia seara cand mananc!

Rareș Dădârlat spunea...

Ce versuri fleoşcăite are pesa. Mă duc să mă cac.
Acuma serios, Mirabela Dauer e chiar mişto!

Anonim spunea...

http://istodor.catavencu.ro/2009/03/26/ba-am-belit-o/
e bine?

Anonim spunea...

Infiorator... Sper ca cei care au aplicat astfel de metode sufera "linistiti" de aceleasi "placeri" in strafundurile iadului.

Ghicitor in fund spunea...

Nici alea moderne nu-s rele. Dar in tehnologia durerii medievalii ne dau clasa la orice ora.

Ghicitor in fund spunea...

@Nedormitul,

Da, ba, e bine!

@Amagad,

Da.

@Rares,

N-o sa ma satur niciodata de zicala populara "Mirabela Dauer e chiar misto"! In plus, pentru cei care nu stiu, Mirabela Dauer rimeaza cu Rutger Hauer, dar si cu lolozaur.

a witch spunea...

Unde ai vrut tu sa ajungi! :) Ai scris chestia asta exact in stilu` bancului:
Probleme in relatie
Un tip isi suna cel mai bun prieten:
- Scuze ca te deranjez chiar in luna de miere, dar am nevoie de sfatul tau pentru o decizie cruciala.
Suspectez de ceva timp ca sotia ma inseala. Stii tu: semnele obisnuite… suna telefonul si, daca raspund eu, cel care suna inchide. Sotia iese foarte mult cu “prietenele” ei si cand o intreb cine sunt acestea intotdeauna imi raspunde “Doar niste prietene de la serviciu, nu le cunosti.”
Stau intotdeauna treaz si ma uit pe geam, ca sa vad masina din care coboara cand se intoarce acasa, dar intotdeauna vine jos, pe alee. Desi aud o masina care pleaca de la coltul strazii. Odata am luat telefonul ei doar pentru a vedea cat e ceasul si a inceput sa tipe sa nu mai pun mana pe telefonul ei. In fine, niciodata nu am deschis acest subiect cu ea. Cred ca in adancul sufletului meu pur si simplu nu vreau sa aflu adevarul, dar aseara a iesit iar si m-am hotarat s-o pandesc.
Am parcat motocicleta mea Kawasaki aproape de garaj si m-am ascuns dupa ea. Chiar in acel moment, cand eram culcat dupa Kawasaki-ul meu, am observat ca prin invelisul de la supapa motorului parea ca se scurge putin ulei. Intrebarea mea este: E ceva ce pot repara singur sau trebuie sa o aduc la service?

Ghicitor in fund spunea...

Stiu bancul.

Ca sa fiu rau, normal ca a observat o scurgere, bancul e cu Kawasaki, nu cu Honda.

ostap bender spunea...

Claudia spunea...


Intradevar, infiorator . dar din cate stiu, vasile seicaru e bine merci. in rest dragutze deviceuri.

P.S. nice blog