Ieri am făcut cunoştinţă cu minunaţii oameni de la SMURD şi cu maşinile lor umblătoare! O experienţă superbă să vezi ambulanţa pe dinăuntru, cu aparatele lor hi-tech, cu albul imaculat al neonului, cu beep-ul liniştitor al EKG-ului şi cu fâsâitul tubului de oxigen din care trăgeam cu sete, închipuindu-mă pe Himalaya.
Le mulţumesc celor de la SMURD care au ajuns in 4-5 minute de la apelul la 112 şi domnului Raed Arafat, care a venit de peste mări şi ţări în misionariat, să le arate sălbaticilor cum se face un serviciu de ambulanţă.
Am ajuns într-un spital mai sărăcăcios şi mirosea destul de rău în jur, un miros fetid, de ploscă proaspăt folosită, de infecţie cu puroi, amestecat cu spirt, iod, betadină şi clor, o devălmăşie de izuri, damfuri, putori, miasme. Însă atâta vreme cât respiram încet, simţeam numai oxigenul, nu şi mirosurile.
Poate aşa e şi în viaţă. Poate ar trebui să respirăm încet şi numai ce e frumos şi să ştim că dacă inspirăm prea adânc dăm de mirosul fetid al vieţii, care oricum ne înconjoară.
Le mai mulţumesc şi medicilor de la spitalul sărăcăcios şi cu deosebire unei asistente care era ţigancă şi care a dat dovadă de un bun simţ si dedicare desavărşite! Le doresc tuturor rasiştilor să îi ajungă pe mână (e o binecuvântare, nu un blestem)!
Ce e mai periculos: Legionarii sau Gala RXF?
Acum o săptămână
8 comentarii:
Ce frumos cand poti respira timpul ce trece pe langa tine, cand poti sa vezi cand lumina de la neonul nehotarat de pe tavan se disociaza, cand poti sa eviti sa te uiti la fundurile celor care iti intorc spatele si sa apreciezi atentia celor tratati cu fundul din pura ignoranta sau datorita preconceptiilor.
Noi sa fim sanatosi!
adanca treaba...
Incercam sa fiu profund.
viata e ca o pijama de copil mic, scurta si plina de cacat... trebuie sa ti se intimple o din'asta ca sa ajungi sa vezi viata cu alti ochi...
da' ce-ai patit mai copile?
sper sa nu fie grav
ti-ai revenit?
sa te faci bine cit mai repede si iti urez sa nu mai ai de-a face cu smurduri si spitale, oricit de bine te-ar trata!
Astm + bicicleta + poluare = iubire
cam nasol
auzi, iti da tata un funduletz, ca sa te distrezi
http://www.tatuagemdaboa.com.br/
nu e nevoie sa bagi adresa de e-mail. nu uita sa apesi visualizar
Mulţumesc de înveselire! Ştiam linkul de mai demult. Dulce graiul portugheş!
Trimiteți un comentariu