Viata e ca un fir tuns din fund

Ieri am făcut cunoştinţă cu minunaţii oameni de la SMURD şi cu maşinile lor umblătoare! O experienţă superbă să vezi ambulanţa pe dinăuntru, cu aparatele lor hi-tech, cu albul imaculat al neonului, cu beep-ul liniştitor al EKG-ului şi cu fâsâitul tubului de oxigen din care trăgeam cu sete, închipuindu-mă pe Himalaya.



Le mulţumesc celor de la SMURD care au ajuns in 4-5 minute de la apelul la 112 şi domnului Raed Arafat, care a venit de peste mări şi ţări în misionariat, să le arate sălbaticilor cum se face un serviciu de ambulanţă.

Am ajuns într-un spital mai sărăcăcios şi mirosea destul de rău în jur, un miros fetid, de ploscă proaspăt folosită, de infecţie cu puroi, amestecat cu spirt, iod, betadină şi clor, o devălmăşie de izuri, damfuri, putori, miasme. Însă atâta vreme cât respiram încet, simţeam numai oxigenul, nu şi mirosurile.

Poate aşa e şi în viaţă. Poate ar trebui să respirăm încet şi numai ce e frumos şi să ştim că dacă inspirăm prea adânc dăm de mirosul fetid al vieţii, care oricum ne înconjoară.

Le mai mulţumesc şi medicilor de la spitalul sărăcăcios şi cu deosebire unei asistente care era ţigancă şi care a dat dovadă de un bun simţ si dedicare desavărşite! Le doresc tuturor rasiştilor să îi ajungă pe mână (e o binecuvântare, nu un blestem)!