Cum furau motii aur cu fundul

Chiar, cum? Dacă această enigmă nu vă lasă să dormiţi noaptea, iată metoda descrisă, pe larg (la propriu), aici, din care citez mai jos:

(Notă: nu citiţi dacă aveţi probleme cu fundurile lărgite ale copiilor!)

"Pare de râs, dar povestea este cutremurătoare. Acum o sută de ani, copiii moţilor erau crunt abuzaţi de propriii părinţi. Asta, totuşi, pentru ca ei şi familiile lor să aibă din ce trăi. De pe la cinci ani, copiilor de mineri li se băga un cocean de porumb, învelit într-o cârpă, în fund. Încet, încet, tot învelind coceanul cu alte cârpe, fundul copiilor era lărgit până la mărimea unui ou sau chiar a unui măr.

Pe la zece ani, sub pretextul că sunt iniţiaţi în tainele mineritului, taţii îşi duceau fiii “la baie”. Când găseau un filon cu o concentraţie mare de aur, bărbaţii decupau câte o bucată şi o îndesau în fundul copiilor. Pe prunci nu-i căuta nimeni. Cu timpul, proprietarii de mine s-au prins de şmecherie şi le dădeau minerilor ulei de ricin. Ăla scoate tot din tine. Şi maţele!...

Când n-au mai putut fura aur “cu curu’ ”, moţii s-au aventurat prin peşteri ori au săpat galerii ascunse, cărora le spun “suitoare”. Furtul de aur brut a continuat chiar şi după ce minele au fost naţionalizate de comunişti. La Muzeul Aurului din Brad este expusă o cârpă din asta, care se vâra în dos.

Prima dată, aurul era pisat într-o roată de piatră, ca şi cea folosită la măcinatul porumbului. Minereul măcinat era spălat apoi cu apă şi lăsat să curgă pe o pătură sau pe un suman. Minereul mai concentrat în aur rămânea pe firele de lână, sterilul fiind dus de apă. Zăcământul ăsta era măcinat şi mai mărunt, într-o piuă sau un mojar. Praful era pus în ulcele de lut, puţin mai mari decât un păhărel de ţuică, şi băgat în cuptoare, unde se topea. În timpul topirii, sterilul rămas se ridica la suprafaţă, iar aurul curat rămânea pe fundul vaselor. Odată ce se răceau, zgura şi aurul cădeau din oale ca o scovardă şi se desprindeau uşor una de cealaltă.

Moţii care furau aur din mine nu se îmbogăţeau. Îl schimbau pe nimica toată la târg. O turtiţă era dată pentru doi saci de porumb sau unul de grâu. Oamenii erau atât de săraci încât, adeseori, se turnau între ei, din invidie. Mulţi ajungeau, astfel, să înfunde puşcăriile. Sărăcia, numai sărăcia îi punea să facă toate astea. La ei, acolo sus, în Ţara Moţilor, nu creşteau grâu, cartofi, porumb... nimic. Nu aveau ce mânca, decât aur."

Ne mai mirăm de ce suntem o ţară atât de barbară şi de înapoiată! Dacă povestea copiilor cu fundul lărgit de coceanul părinţilor v-a fost indigestă, nu uitaţi că în România, conform UNICEF, peste 70.000 de copii sunt exploataţi prin muncă şi 1,4% dintre aceştia au între 5-14 ani. 92-93% dintre copiii expuşi muncii forţate provin din mediul rural, 3,5% muncesc în locuri periculoase, iar în 98% din cazuri există o violare a reglementărilor legale privind vârsta minimă sau numărul de ore lucrate.

Înapoi la muncă!