Din Liberţâţea, ziarul care îşi scrie titlul fără diacritice, aflăm povestea cutremurătoare a românului, care pe lângă fraţii biologici, vitregi, Jderi, Petreuş, Peşte, codrul şi dracul (frate temporar, până treci podul) mai are un frate, lacul fără fund. Să citim articolul scris strâmb (cu italice) şi să judecăm drept (şi cu roşu):
Inca de pe timpul celui de-al doilea razboi mondial,
(ce localizare temporală precisă! ce legătură strânsă! o sugestie pentru mortul Tolstoi: "Război şi lac")
in satul Negresti, din judetul Mehedinti, exista un lac care nici nu creste, dar nici nu seaca vreodata.
(uimitor! În rest, cam toate lacurile cresc şi scad mereu, ca un plămân care respiră, ca un penis cu pompiţă care se umflă şi se dezumflă!)
Localnicii spun ca nivelul acestuia ramane constant indiferent de anotimp.
(nenea Gheorge e special însărcinat să verifice dacă bâţul scrijelit cu custura pus de nea Costică acum ceva ani nu se scufundă în mâl)
Mai mult, acest "lac fara fund", cum l-au numit satenii, nici nu apare pe harta judetului Mehedinti.
(ce misterios! acum sunt chiar intrigat!)
Legenda acestui lac este foarte interesanta. "In "lacul fara fund" sunt inecate secole si secole de istorie, averile oamenilor din zona si tancurile nemtesti sunt in apa din mijlocul padurii si nimeni nu a reusit sa le dea de urma", declara Jan Duncescu, topograf la intreprinderea miniera.
(fenomenal, inelele de logodnă ale fostelor fecioare ale satului, coexistând paşnic cu panzerele, ce dulce ironie a vieţii, ce răzbunare a vitalităţii împotriva morbidului! ce topograf!)
Oamenii au tot incercat de-a lungul timpului, sa vada cat de adanc este lacul si daca intr-adevar acesta nu are fund.
(Dialog la cârciumă: Gheorghiţă: "Nu mai pot, Maricica crede că îs ratat. Mă duc să aflu dacă lacul are fund!" Corneluş: "Du-te, încercarea moarte n-are". Gheorghiţă nu s-a mai întors.)
"Au intrat scafandri, dupa circa 20 de minute au fost scosi la suprafata de curentul apei. Din cauza apei, care la un moment dat a inceput sa fiarba, se spune ca lacul ar comunica cu centrul pamantului", declara Gheorghe Voicu, localnic.
(acest localnic ştie să citească Jules Verne sau nu a fiert apa, ci a fost fenomenul natural de decompresie a fartulaţiilor scafandrilor).
Prin zona circula fel si fel de povesti despre acest lac. Se spune ca in timpul celui de-al doilea razboi mondial oamenii ar fi facut un drum pe sub lac pentru a induce in eroare trupele nemtesti si ca tancurile acestora ar fi intrat pe acel drum de sub lac si nu ar mai fi iesit vreodata.
(Nu au fost în stare să afle fundul lacului, dar au fost în stare să sape pe sub el! Extraordinari oamenii locului! Şi deşteeeepţi... mă simt ca în filmele cu Pistruiatul, unde trupele româneşti ridiculizau prin agerimea spiritului trupele nemţeşti; şaizeci de ani mai târziu, nemţii şi-au scos pârleala)
"Lacul, tata, a fost blestemat de o fata mare, care a fost batjocorita chiar pe malul acestuia de un barbat. si de atunci acesta a devenit foarte urat si nimeni nu a mai avut curajul sa mearga la lac; acolo bantuie duhuri rele, tata", spune taranul Constantin Giurcan.
(bărbatul îi striga ocări şi strigături, ca: "graso!", batjocorind-o; lacul nu s-a mai dus la coafor şi a devenit incredibil de urât; niciun ţăran nu a mai mers la lac, dar tentativele de aflat fundul lacului au continuat)
O alta poveste spune ca satenii din Negresti au aruncat in apa mai multe lazi cu obiecte pretioase, dar nu au mai reusit sa le recupereze. si asta se datoreaza tot adancimii lacului. "Veneau tatarii la Negresti, stiind ca oameni din aceasta zona sunt bogati, iar de frica sateni aruncau avutiile in lac, cu gandul ca le vor recupera dupa trecerea cotropitorilor. Dar nimeni nu a mai dat de comori", declara si Iancu Cocioaba.
(extraordinari de deştepţi românii, au aruncat comorile în lacul fără fund, urmând să le recupereze mai târziu de pe fundul lacului; odată cu plecarea tătarilor, fundul lacului - care era legat de tătari - s-ar fi ridicat la suprafaţă).
Enigma acestui lac ramane in continuare sub semnul intrebarii.
(o fi enigmă? n-o fi enigmă? tot ce ştim e că e sub semnul întrebării)
Nimeni nu incearca sa vada cat de adanc este, mai ales ca in urma cu cativa ani, niste scafandri au incercat sa masoare acest lac, dar tentativa lor a esuat din cauza ca in momentul in care au coborat vreo 90 de metri subteran, costumele lor incepusera sa se topeasca, nu se stie nici pana azi din ce motive.
(cel mai probabil motivul a fost acidul de la bateriile acumulatorilor tancurilor nemţeşti sau fantoma fetei batjocorite pentru că era mare).
Ce e mai periculos: Legionarii sau Gala RXF?
Acum 6 zile
2 comentarii:
hahahahhahahha.de aia te iubesc
mega looool =))
e unul dintre cele mai tari posturi. mai tare ca postul pastelui !!!
Trimiteți un comentariu