Manifestul Ghicitorului In Fund

De ce ghicesc în fund? Pun pariu că o bună parte din cei ce mă citesc acum se întreaba acest lucru. Nu doresc să las nicio zonă întunecată asupra motivelor care m-au îndemnat să fac bici din acest site, aşa că iată explicaţia:

Trăiesc într-o societate care preamăreşte fundul, atât de mult, încât rareori găsesc lucruri legate de ordinea firească: fundul trebuie să stea pe scaun şi să susţină purtătorul în dialog sau în activitatea de birou, fundul trebuie să stea pe şa şi să susţină posesorul în luptă, fundul trebuie să stea pe tron şi să ajute posesorul să conducă un regat, fundul trebuie să stea pe veceu şi să faca caca.

În loc de toate acestea cu fundul se gândeşte! Dacă de cap mai avem ataşaţi nişte ochi, în spatele carora se găseşte un creier, în fund avem un ochi, permanent astupat, deci orb la ceea ce e în jur, iar dincolo de el găsim, în loc de creier, un colon! E inutil să precizez ce fel de gânduri gândim cu fundul, dar o să o fac: gânduri de rahat! Gânduri care ne conduc apoi indivizii, societatea, ţara! Ubi fundus, ibi patria!

Pentru adepţii energoinformaticii sau cum naiba se mai numeşte: gândurile lasă urme, pentru că gândurile sunt informaţie. Iar informaţia, mai rău ca apa, sapă, sapă, sapă! Nu în piatră, ci în carne. De câte ori gândeşti cu fundul, cititorule, o urmă apare în fundul tău. Iar eu, biet cititor în fund, o pot citi şi îţi pot citi trecutul. Într-un univers determinist, cunoscând trecutul, cunoşti viitorul!

Iată cum, într-un fund de lume se află o ţară. Nu-i zicem Anus, îi zicem România, dracu, lingviştii şi istoricii ştiu de ce. Fiecare gând cu fundul brăzdează în această ţară şanţuri adânci. Şanţuri care pot fi vizibile, precum Palatul Popoului, redenumit din motive de obscenitate Palatul Poporului, lucru care nu-l face mai puţin obscen, sau pot fi invizibile pentru ochiul neantrenat, dar care nu scapă privirii Ghicitorului în fund.

Veniţi de vă ghiciţi! Ghiciţi-vă acum, întrebaţi-mă cum!