vineri, 29 august 2008

Funduri obraznice: Oana Zavoranus



Un alt fund celebru îşi iţeşte fesele de sub şapte fuste colorate: fundul oanei zăvoranus. Din respect pentru cititorii mei, am cenzurat acest fund, pentru că acest sait nu este precum www.rotten.com sau www.ogrish.com. Acestea fiind spuse, puţină istorie:

Numele de familie al oanei se trage dintr-o poveste pe care nu mulţi oameni o ştiu. Strămoşii oanei se numeau, firesc, Apopuţoaiei. Însă un strămoş a reuşit să schimbe complet acest fapt simplu de viaţă. Omul avea intestinele sensibile (sensibilitate care a rămas în genele familiei) şi de câte ori bea apă rece de la fântână se cufurea la stomac şi trebuia să petreacă clipe îndelungate în toaleta încropită din curte.

Atât de mult o enerva acest fapt pe soţia strămoşului, încât s-a dus la câteva sate depărtare, unde trăia o vrăjitoare care se spune că lega anusul, oprind astfel scaunele prea abundente. Aşadar, strămoaşa a vândut tot din casă (un sfeşnic de bronz, cu care se mai masturba când strămoşul era atât de aproape, dar atât de departe!) şi a făcut o vrajă de "zăvor de anus", de unde şi numele: Zăvoranus! Ulterior, "s"-ul a fost scos de mama oanei, pentru că se râdea de ea la ora de latină!

Revenind în zilele noastre, găsim o fiinţă complexată pentru că toată viaţa ei a fost doar o muscă verde, când ea vroia să fie o muscă-ţâţe. Primul lucru pe care l-a făcut după ce a prins cheag bănos în fragila societate românească a fost să îşi împlânte sub piept două punguţe, pentru că era stresată că sânii îi rămâneau uscaţi când ploua, fiind mai mici decât bărbia şi adăpostindu-se sub ea!

Complexele mamei sale de la ora de latină au fost repede răzbunate odată ce s-a aciuat pe lângă zeul gelat al muzicii latino, gelos pe Gipsy Kings. Încercaţi să pronunţati Pepe cu narrator-ul de la Windows, veţi obţine esenţa acestui cuplu!

Alte două mari realizări (în afară de sânii falşi): niciuna. oana zăvoranu amuşinează fundul marelui limbar în fundul cuplului Ceauşescu şi al său Partid de Rataţi Murdari, a născut o păpuşă după chipul şi asemănarea ei (la fel de naturală, maleabilă şi de inteligentă) şi a jucat într-o telenovelă, atât de prost încât nimeni nu a mai vrut să facă telenovela în care ea are rolul principal.

Are şi un site, unde în secţiunea News scrie "Nicio ştire...". Am vrea noi!

6 comentarii:

Anonim spunea...

Cred ca esti frustrat.

Ghicitor in fund spunea...

Mie imi spuneţi? De aceea caut - prin intermediul acestui sait - un psiholog foarte bun (ca dvs, poate) care să mă vindece.

Anonim spunea...

Ar trebui un intreg sobor de psihologi; nu sunt sigur insa daca nu ar fi mai eficient sa fie vindecata sursa frustrarii si nu cei ce sufera.

Ghicitor in fund spunea...

Considerati acum ca aveti o misiune nobila: umblati prin lume, faceti rost de acel sobor (interesant cuvant!) si aduceti-mi-l.

Interesanta si abordarea (noua!) pe care o aduceti dupa punct si virgula. Va las placerea sa descoperiti dvs. sursa si sa o vindecati pe ea, pe sursa, si nu pe cei ce sufera.

Anonim spunea...

stii cum era aia Sandi Belle copil tembel. asa e si doamna din imagine. numa' ca nu-i copil... ceea ce e mai grav.

Anonim spunea...

ups. am gresit url-ul. acum e bine. :D